Cu și despre tineri, de vorbă cu părintele Silvestru

 Pe părintele Silvestru îl știu tot de la Nemțișor, ediția de acum vreo 4 ani, când m-am înscris la atelierul lui de spiritualitate. Țin minte că a început prin a ne spune că o să vorbească foarte puțin, însă cu toate astea, a făcut total opusul. 

  Actual, este preot misionar in America, mai precis in Seattle. Dacă data trecută scriam despre contextul în care am ajuns să vorbesc cu Cristina, ei bine, cu părintele e o poveste puțin comică, cel puțin pentru mine, însă cine e interesat, probabil va mai urma un articol în care o să scriu și despre asta. 

 Cum ați ajuns să fiți preot? A fost o alegere de moment sau asta v-ați dorit dintotdeauna?
 Am ajuns preot din răzvrătire…împotriva unor lucruri impuse de familie și…Se dorea să fiu ofițer militar sau profesor de matematică din partea părinților…Eu am ales seminarul ! Mi-a plăcut și am ales !

 Cred că știu deja răspunsul, având tată preot. Însă cum este să lucrați cu oamenii? Să plângeți odată cu ei, să vă bucurați odată cu ei?
 E minunat de greu să muncești cu oamenii… Dar mirabil de frumos !Te răsplătesc și te încurajează rodirea din viața lor. Asta îți dă putere !

 Până acum, care a fost momentul sau momentele în care ați simțit că asta v-a fost dat să faceți: să fiți preot?
 Nu mi-a fost dat…Am ales. Probabil a fost și voia Bunuțului.

 Sunteți preot misionar în America, iar asta nu este deloc o treabă ușoară. Cum sunt priviți acolo ortodocșii? Și creștinii în general?
 Sunt în America pentru că am ales provocarea asta ! E interesant și greu ! Pastorația aici e foarte diferită de cea de acasă…Se aleargă mult pe spații extinse și se face misiune în spații mult mai desacralizate ! Aici în Seattle liberalismul e la el acasă…de la homosexualitate la drog la liber și tineret debusolat…Dacă-ți faci misiunea ești prețuit !    E greu și provocator deopotrivă !

 Mai vin tinerii la biserică acolo?
 Tinerii sunt puțini în Biserică dar nu inexistenți… Vin dacă simt că le ești de folos … sau măcar simpatic .Trebuie să vii în întâmpinarea nevoilor și întrebărilor lor !

  Vă cunosc de la Nemțișor, iar la un moment dat ați întrebat grupa noastră cum să ne depășim pe noi înșine. Nu mai știu sigur ce am răspuns, însă acum vă întreb eu: cum ne depășim noi, pe noi înșine?
  Ne depășim dacă depășim limita vitezei la NEindiferență în Viața noastră și a semenilor …Cu riscul oricărei amenzi contravenționale din partea societății !

  Și pentru că deja m-am întins prea mult cu întrebările, aveți câteva sfaturi pentru viitori preoți, actualii studenți de la Teologie?
  Fiți răspândaci de nădejdi șă bucurie !

  Îi mulțumesc părintelui pentru timpul acordat si îi urez multă putere de muncă cu oamenii, pentru că nu e ușor să rămâi în amintirea oamenilor, reprezentat de bine. 

Cu și despre tineri, de vorbă cu Cristina

Începusem să scriu acest tip de articole pentru a avea un motiv (și scriu asta râzând), de a mă băga în seamă. “Hei, salut, am un blog, fac niște articole, hai să vorbim” însă Cristina e primul om pe care nu îl cunosc aproape deloc și cu care vorbesc despre viața ei sau o mică parte din viața ei.
Ei bine, Cristina e tipa aia drăguță care lucrează aici și pe care îmi face mare plăcere să o văd de fiecare dată când merg acasă și ies în oraș să beau cafea. Normal că nu o să spun că îmi place de ea, nu sunt nebun.
Și pentru că deja am scris prea mult, hai să vedem cum e să lucrezi într-unul din cele mai populare locuri din oraș.

”Pentru că am spus că așa voi începe fiecare articol din serie, cine ești și ce faci?
Mă numesc Manolachi Cristina Maria. Imediat fac 20 de ani ( o vârstă de care îmi este puțin frică) . Am terminat Liceul Pedagogic Nicolae Iorga și încă de mică visam să devin educatoare. Lucrez de la vârsta de 17 ani. Am început la Roca fiind ospătar timp de aproximativ 2 ani. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că o să mă descurc în postura de ospătar pentru că încă de mică eram destul de retrasă și timidă dar în timp am descoperit că ador să lucrez cu oamenii. În prezent lucrez ca barman în Facefood și fac parte dintr-o mare și minunată familie. Alături de ei am crescut, am evoluat, am plâns, am râs și mă simt extrem de norocoasă că i-am cunoscut.

Ce reprezintă pentru tine Facefood?
Într-un cuvânt, “acasă”. Mă pot simți în largul meu fără să fiu nevoită să-mi ascund sentimentele, ceea ce este esențial. Întâlnești oameni cu personalități diferite de la care chiar poți învăța ceva. În ciuda faptului că uneori am foarte multă treabă și trec ore întregi fără să-mi iau o pauză, la finalul zilei sunt foarte mulțumită. Aici simt că sunt Într-o evoluție continuă pe plan profesional dar și ca persoană.

Nu ajung prea des pe acasă și cu atât mai puțin să beau cafea la voi, însă mereu când vin, găsesc aceeași atmosferă prietenoasă și liniștitoare. Si cumva și voi faceți parte din asta. Cum e să știi că participi la starea de bine a oamenilor?
Nu cred că aș fi putut transmite o stare buna dacă cei din jurul meu nu ar fi transmis și ei la rândul lor. Cu toții avem perioade mai puțin bune din viață în care nu avem starea necesară să glumim, să “împrăștiem” fericire. Iar aici intervin cei din jurul nostru care ne sunt alături și fac tot posibilul de a ne schimba starea. E o muncă în echipă. E o satisfacție enormă să știi că tu contribui la bunăstarea cuiva și uneori până și cea mai scurtă conversație îi poate schimba ziua. Te simți ca un “mic super erou” .

Se întâmplă uneori, la fel ca tuturor, să ai zile proaste, însă cum reușești să nu lași să se vadă asta la muncă? (Mă rog, cel puțin eu nu te-am văzut vreodata să pari supărata).
În asemenea momente îmi doresc să am foarte mult de muncă încât întreaga mea energie să se canalizeze pe asta și atât. Bineînțeles, sunt ajutată și de către colegii mei dar și de către clienți.  Am legat relații foarte frumoase de prietenie pe parcursul acestui an și pot spune cu mâna pe inimă că nu ai nicio șansă să fii supărat când ei sunt prin preajmă.

Dacă ar fi să alegi din nou, ai mai alege Facefood?
Bineînțeles. Nu am niciun dubiu.

Cum te vezi peste câțiva ani?
Cea mai grea întrebare de până acum 😂 Locul nu îl știu cu exactitate, știu doar că peste câțiva ani voi fi mult mai matură, mai puternică și voi învăța mult mai multe lucruri despre viață. Viața se poate schimba imediat, radical, nu știu ce va urma dar sunt sigură că mă așteaptă foarte multe lucruri bune. Genul acela de lucruri pe care vei dori sa le povestești nepoților la bătrânețe.”

Îi mulțumesc Cristinei pentru că a acceptat să stăm de vorbă, iar dacă vreodată treceți prin Botoșani și aveți nevoie de o cafea cu un zâmbet la pachet, Facefood e locul perfect.